duminică, 30 martie 2014

Pot să iubesc un înger? #1

Mă trezesc cu un zâmbet întipărit întâmplător pe o faţă nedemnă de el. Mă întreb dacă el ştie că e din cauza lui. Şi vai, chiar e din cauza lui. Pisica vine şi îmi gândilă picioarele cu codiţa dungată, iar ceasul îmi arată 10:30.
Leneş, cobor scările până la baie, din oglindă mă priveşte o faţă cu un zâmbet imens, nişte ochi gri-verzui şi un păr ciufulit nici creţ, dar nici drept, puţin ondulat şi răvăşit. Mă simt învăluită de o căldură asemănătoare iubirii şi ştiu că mă veghează.
- Bună dimineaţa, Rafael.
- Hmm, te-ai obişnuit deja cu prezenţa mea? Eşti singurul om care conştientizează cu adevărat existenţa mea, deşi veghez de milione de ani întregi, milioane de vieţi de ale voastre. Cum reuşeşti?
Mă uit la el şi nu ştiu ce să-i răspund, nu ştiu nici eu cum am reuşit să îl văd şi să mă acomodez cu prezenţa sa în viaţa mea. Mi-aduc aminte că la început simţeam doar căldură şi iubire, după în colţul ochilor zăream un fel de fâlfâială, după am început să îl strig când aveam nevoie de ajutor şi el venea, ca întrun final să îmi apară în vise ca mai apoi să-l găsesc zburând nestingherit prin camera mea. Da. Rafael era îngerul meu păzitor. Ideea e că există o lege nescrisă în care îngerul păzitor nu are voie să fie văzut, pentru că oamenii sunt consideraţi nedemni şi prea păcătoşi pentru a interacţiona cu o entitate de lumină curată. Eu nu ştiu cum pot să îl văd.
- Sincer, nu ştiu. Poate pentru că am suferit mai mult? Sau pentru că m-am uitat la destule desene animate? Nu ştiu... Off, cât e ceasul? Nu întârzi la liceu?
- E 11:00, nu, te pot teleporta dacă vrei.
- Nu, mă duc cu autobuzul, dacă nu o să fi vreodată lângă mine ce o să fac?
- Şti bine că o să fiu mereu aici şi că oricum te descurci fără mine.
 Dispare pur şi simplu, iar eu ştiu că e acolo, dar face pe supăratul şi crede că nu îi simt prezenţa.
- Te simt oricum şi fug la liceu. Stai pe aproape şi dă-mi un semn când fac ceva ce te supără.
Spunând asta îmi iau rucsacul, o ciocolată, telefonul şi cheile din cui şi fug spre liceu. E o zi frumoasă, iar eu îl am pe Rafael să mă vegheze în caz că se întâmplă ceva rău. E perfect. 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu