Eu alerg,
tu mă prinzi din urmă
acum alergăm împreună,
iar rămâi în urmă
sprintezi şi iar mă ţii de mână.
Mă inunzi cu parfumul tău
îmi spui că nu există trecut sau viitor
că noi suntem în interior,
doar suferinţă şi alcool.
De ce să fim trişti?
De ce să fim fericiţi?
Totul e relativitate
Într-o falsă realitate
Totul pare a fi fericire
Când defapt e aiurire
Şi când începe dezmeticirea
Realizezi ce e iubirea
Iubirea e complicitate
Între două inimi uscate.
Două inimi uscate de sentimente,
Minciuni şi alte lucruri evidente
Două inimi care s-au recunoscut
Într-un prezent tăcut şi abătut.
Două inimi care au înţeles
Cât de important e să te regăseşti
Să te regăseşti ca să înveţi, să dăruieşti
Să dăruieşti iubire..
Celui de lângă tine.




-Va continua.

Văd numai cupluri triste, numai despărţiri în momente prea frumoase şi lacrimi prea ascunse.
Mă face să mă întreb dacă tot ceea ce-ţi ofer nu o fi lafel de în zadar cum e la restul. Sau dacă şi noi ne ascundem de un tragic sfârşit. De ce să îmi apară îndoiala? Off, nu pot să uit nicio secundă din tot ce am trăit şi trăim împreună.

Respir fericire sau iluzie a fericirii? Te iubesc şi mă iubeşti sau te iubesc şi te prefaci că mă iubeşti? Trăiesc în realitate sau într-un vis? Suntem fericiţi sau trişti? Luptăm sau lăsăm lupta? E fericire sau o iluzie a ei?
Mi-e frică.
Asta e cel mai rău la iubire, că te orbeşte.
Că nu mai ştii nimic cu exactitate, asta e problema.
Că iubeşti şi intervine teama de a nu fi iubit.