duminică, 19 aprilie 2015

Tricoul.

E târziu şi mi-e sete.
Gândurile zboară toate la tine, la pielea ta, la cutele tale, la mușchii tăi, la ochii tăi, felul în care ți se asează barba în vârtej puțin mai încolo de Mărul lui Adam, la părul tau, la gustul tău, la tot ceea ce însemni şi vei însemna.
Închid ochii şi suntem din nou acolo, doar noi doi şi muzica din fundal, fiecare notă se potriveşte cu tranziția noastră din lumea asta, suntem undeva departe şi de mult nu mai suntem doi, degetele mele dansează pe pielea ta catifelată un vals ascendent, te vreau din ce în ce mai aproape, centimetri dintre noi par un spațiu infinit şi vreau cu disperare să dispară, la fel şi tricoul de pe tine, vreau ca degetele mele să poată să-ți exploreze fiecare milimetru de piele, dar mă mulțumesc cu ce mi se oferă. Mă simt puternică, îmi dai putere. Aş vrea să-ți şoptesc cât de mult te iubesc, dar mă opresc şi las momentul să curgă fără cuvinte.O şti, o şti din felul în care respir şi din felul în care valsul degetelor s-a transformat în zgârieturi uşoare. Aş vrea să îngheț clipa asta, gura mea nu mai e de mult doar a mea, şi mi se face din ce în ce mai foame de tine şi de gustul tău, aş săruta fiecare parte din tine dar Doamne! Buzele tale sunt atât de irezistibile, mâinile tale pe ceafa mea şi felul în care şuvițele mele cad peste tine iar tu le ridici cu mişcări suave mă fac să-mi pierd controlul, nu mai gândesc de mult ce fac, mă las ghidată de instincte şi de muzică. Melodiile spun exact ceea ce ar trebui spus, iar noi ne luptăm cot la cot într-o luptă a iubiri, a instinctelor,a dragostei, deşi fără control, limitele îmi rămân limite la fel şi ție, ne rotim în toate părțile şi Doamne, ce-aş vrea să pot să fac tricoul de pe tine să zboare. Telefonul vibrează, iar buzele mele urlă la pierderea contactului cu ale tale, te vreau iar şi iar, dar insistența telefonului ne readuce pe Pământ, smulgându-ne din lumea noastră,dar nu-i nimic, mai mergem şi altă dată. Am plecat. Doamne, aş vrea să scap de tricoul de pe tine.